Treaba tocmita de Hidroconstructia si Alpine-Mayreder pe bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova se strica pe zi ce trece: dupa ce asta-toamna au reusit sa distruga un canal de ape menajere functional, constructorii au mai infundat ieri unul si au atins si performanta de a directiona mizeriile intr-un canal de termoficare.
Craiovenii nu vor scapa de santierul neprevazut de pe bulevardul Nicolae Titulescu cel putin inca cinci zile, a apreciat ieri directorul general al Regiei Autonome Apa Craiova, Constantin Stamatoiu. El sustine ca interventia constructorilor la racordurile de canalizare de la intersectia cu strada Opanez, demarata pe 10 ianuarie, este complexa si necesita timp. In plus, este posibil sa existe si alte scapari de ape reziduale de-a lungul noii canalizari, iar lucrarile incepute miercuri au afectat deja un canal al Regiei Apa, unul al Regiei de Termoficare si au blocat circulatia tramvaiului timp de doua ore, miercuri seara.
Mentionam ca, in decembrie 2006, Hidroconstructia SA Bucuresti si Alpine-Mayreder GmbH, contractorii principali ai investitiei ISPA pentru refacerea unei parti a canalizarii Craiovei, au sistat lucrarile pe bulevardul Nicolae Titulescu, anuntând finalizarea proiectului aferent anului 2006. Dupa câteva zile, asfaltul a inceput sa se scufunde pe mai multe tronsoane cuprinse intre strada Opanez si intersectia bulevardului Nicolae Titulescu cu strada Maria Tanase. La inceputul anului 2007, Primaria Craiova a somat Hidroconstructia sa refaca portiunile lasate, iar Regia Autonoma Apa Craiova a desfundat continuu canalizarea menajera de pe strada Opanez, care, din nu se stie ce pricina, dadea semne de obturare. Specialistii Regiei Apa au facut atunci o conexiune intre distrugerea carosabilului la intersectia bulevardului Nicolae Titulescu cu strada Opanez si problemele canalizarii de pe strada Opanez, mergând pâna la ideea ca aceasta retea probabil ca nici nu e racordata la canalizarea principala de pe bulevard.
Directorul Regiei Apa a declarat ieri ca, de fapt, constructorii au executat asta-toamna un camin pentru canalizarea pluviala chiar deasupra canalului menajer, iar prin tasare au forfecat conducta de reziduuri menajere. „Racordul de pe strada Opanez este nefunctional, din cauza ca a fost distrusa canalizarea menajera prin tasarea altei constructii, pentru ape pluviale, deasupra retelei. Este posibil ca astfel de situatii sa se repete de-a lungul canalizarii de pe bulevardul Nicolae Titulescu“, a spus Stamatoiu, informatia fiind confirmata de inspectorii Primariei Craiova. Precizam ca nici seful de proiect, Dumitru Hornoiu, de la Hidroconstructia, nici directorul Alpine-Mayreder, Petre Papadopol, nu au dat vreo explicatie despre cele intâmplate.
Atac la retele
Angajatii subcontractorului Verta-Tel au reusit sa infunde cu pamânt o portiune de canal in urma sapaturilor incepute miercuri. Potrivit directorului Constantin Stamatoiu, pentru curatarea canalizarii a fost nevoie de blocarea circulatiei tramvaielor. „Nu se putea interveni altfel, intrucât gura de canal se afla intre liniile de tramvai. Miercuri seara, Regia Apa a solicitat intreruperea circulatiei tramvaielor intre orele 20.00 si 22.00, pentru a remedia defectiunea. Canalul a fost astupat cu pamânt impins in timpul sapaturilor. Daca il lasam asa, riscam o inundatie cu reziduuri menajere“, a spus Stamatoiu.
Neputinciosi, salariatii tocmiti de Hidroconstructia si Alpine-Mayreder au gasit pâna la urma un vinovat – Regia Autonoma de Termoficare Craiova, a carei conducta ar fi avut pierderi care au inundat racordurile de canalizare. Ca atare, Termoficarea si-a trimis ieri-dimineata o echipa la fata locului, insa nici urma de apa calda prin sistemul ciopârtit al canalizarii orasului. Directorul general al Termoficarii, Tatian Tudorache, spune ca este o inventie ce spun constructorii, dar o realitate ca, de fapt, canalul Termoficarii este plin de mizeriile care trebuia conduse spre reteaua destinata. „Gogosi! Am verificat toate conductele de termoficare din zona. Nu exista nici o scurgere, ba, din contra, am descoperit ca mizeria menajera a ajuns in canalele noastre“, a declarat Tatian Tudorache.
Jurnalism sub protectia Politiei Comunitare
Un purtator de salopeta Verta-Tel, iritat ca jurnalistii dau târcoale santierului, si-a parasit locul de munca si a trecut strada pentru a se dumiri câte poze mai face ziaristul Gazetei de Sud. „Da’ ne mai faci multe poze? Pâna când? Si nu mai scrieti prostii!“, au fost doua dintre cele câteva motive de indignare ale omului, care paruse un sef de echipa dupa modul in care se facuse ascultat printre angajatii Verta-Tel si care nu dadea semne ca are de gând sa-l lase in pace pe ziarist. Intrebat cine e si pentru cine munceste, omul cu sigla Verta-Tel nu si-a declinat identitatea, dar a afirmat ca nu este de la Verta-Tel: „Salopeta e inchiriata!“. Sesizat, un echipaj al Politiei Comunitare Craiova a sosit in câteva secunde la locul discutiei, explicându-i personajului in salopeta ca tot ce se intâmpla dincolo de santier, pe domeniul public, nu este treaba lui. „Am fost sesizat in jurul orei 12.30 ca pe bulevardul Nicolae Titulescu un jurnalist a fost acostat pe domeniul public de catre un angajat al uneia dintre firmele care lucreaza la canalizare si ca este posibil ca acesta sa-i interzica jurnalistului sa fotografieze. Am dispus interventia unui echipaj, pentru a evita un eventual conflict. Lucrurile nu au degenerat, dar salariatul Verta-Tel a fost identificat si avertizat verbal“, a declarat directorul Politiei Comunitare, Constantin Petrescu.
Un director al Verta-Tel, Liviu Modreanu, a spus ieri ca inca nu stie ce s-a intâmplat, dar ca se vor face cercetari. „Este posibil ca unii sa fie mai irascibili, se mai intâmpla. Am mai avut un caz asemanator, iar acel angajat a fost concediat“, a spus Liviu Modreanu.